Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Liviu Dragnea, inamicul public numărul 1

Posted: 30 August 2017 by eoradea in Uncategorized

Încă ocupă poziția aia și nu va fi întrecut de altcineva prea curînd.

Anunțuri

Oameni timpiti

Posted: 19 Septembrie 2010 by eoradea in opinii, Uncategorized
Etichete:, , , , ,

Unul dintre lucrurile pe care le-am văzut acum cîteva minute le ştirile protv mi-a adus aminte, de parcă ar fi fost nevoie, că oamenii sînt pur şi simplu tîmpiţi. Evident, nu toată lumea, dar mulţi chiar sînt tîmpiţi. Ieri şi azi au fost zilele Bucureştiului şi au fost diverse festivităţi şi întreceri. Una dintre întreceri consta dintr-o săritură în Dîmboviţa cu un obiect mai mult sau mai puţin zburător. Aşa că o tînără a sărit în canalul colector al Dîmboviţei cu… un pian. Şi, ca să nu fie suficient de proastă, a sta şi cu fundul pe el. Nu ştiu de la ce înălţime a sărit, să tot fie vreo 3 metri (cred), dar cei de la ştiri spuneau că obiectul a lovit solul cu vreo 60 de km. pe oră. Stînd în fund, toată forţa loviturii s-a adunat în coloana vertebrală. A trebuit să fie dusă cu ambunlanţa la spital, am înţeles că are răni serioase la spate şi coloană.

Nu a fost deloc plăcut, dar nu mi-e deloc milă de tînăra respectivă. Dacă e suficient de tîmpită să facă aşa ceva, adică să sară cu un pian în apă fără să-şi ia măcar o măsură de protecţie elementară, îşi merită pe deplin suferinţa.

PS Mai este nevoie să menţioneze ceva despre cel cei la protv care s-au grăbit să repete faza de suficiente ori pentru a fi reţinute toate detaliile de către telespectatori. Jalnic.

Articol preluat de aici.

Vietile publice

Posted: 18 Septembrie 2010 by eoradea in internet, retele, social, Uncategorized
Etichete:, , ,

Sînt prezent de ceva vreme pe twitter şi pe facebook iar unul dintre aspectele pe care le-am întîlnit acolo mi-a atras atenţia întotdeauna. Este arhicunoscut faptul că cele două reţele de socializare au preluat tot felul de obiceiuri care au ajuns treptat din real în virtual: discuţiile dintre prieteni, flirtul, schimbul de imagini şi de filmuleţe, schimbul de informaţii de tot felul. Unii chiar le folosesc la promovarea online.

Ce n-am să înţeleg probabil niciodată este obiceiul unora de a-şi etala viaţa pe reţea folosndu-se de aceste reţele. Oare contează atît de mult că te duci la duş sau ca ai uitat să mănînci? Oare trebuie să ştie toată lumea că eşti bucuroasă sau tristă sau că te simţi naşpa? Evident, nu mă refer la o persoană anume, mai ales că am văzut la mai mulţi aşa ceva… în acest moment este ceva pur general. Mi se pare absolut normal ca între prieteni să faci aşa ceva, dar cel puţin twitter-ul este o reţea deschisă şi poţi să vezi ce se întîmplă acolo fără să fie nevoie să fii conectat.

Din punctul meu de vedere obiceiul de a-şi împătăşi în asemenea fel evenimentele zilnice este perfect normal între prieteni, dar a extinde asta la toată reţeaua mondială mi se pare un pic mai mult. Poate se va găsi cineva care îşi va lăsa aici punctul de vedere.

Articol preluat de aici.

Azi m-am lovit de un aspect al problemelor pensionarilor: am o cunoştinţă care s-a pensionat după ce a lucrat ani buni în poliţie. L-am întîlnit azi şi, stînd de vorba despre una-alta, a apărut în discuţie şi subiectul pensiilor. El spunea că a fost chemat să facă o cerere pentru ca pensia să-i fie recalculată. Adică, cu alte cuvinte, scăzută.

I-am spus cît se poate de clar punctul meu de vedere: în momentul în care dai cu pixul (adică semnezi un act oarecare, oricare ar fi el) acesta rămîne bine semnat şi are o valoare legală care doar în justiţie mai poate fi (eventual) contestată. Pe asta se şi bazează mult „iubiţii” noştri guvernaţi: pe faptul că procesul de scădere a pensiilor a pornit de la beneficiarii acestora, iar dacă cumva, aceştia, s-ar răzgîndi pe parcurs nu ar mai putea face mare lucru. Au semnat o cerere completată tot de ei şi gata. Ar fi în întregime la mila guvernului. Fac presupunerea prin absurd că guvernul ar fi milos.

Cererea aia este o şmecherie ordinară care se bazează pe necunoaşterea din partea oamenilor a legilor şi a puterii pe care o conferă o semnătură pe un act. Oricîte legi ar da politicienii, orice ar spune ei, atîta vreme cît nu eşti de acord cu ei nu te poate obliga nimeni să îţi pui semnătura pe un act care îţi aduce prejudicii. Vorbele politicienilor sînt doar frunze în vînt şi nu reprezintă decît o încercare jalnică de a îi face să se supună.

Iar dacă pensionarii completerează o asemenea cerere de recalculare a pensiei înseamnă că-s fraieri şi că-şi merită sărăcia.

Articol preluat de aici.

Religie false

Posted: 29 August 2010 by eoradea in opinii, religie, Uncategorized
Etichete:, , ,

Într-unul dintre ultimele episoade ale serialului Starga SG1 colonelul Samantha Carter spunea că milioane de oameni vor muri şi alte milioane vor fi subjugate în numele unei religii false. Contextul este (relativ) neimportant, cel care cunosc universul Porţilor Stelare ştiu la ce mă refer, pentru că întrebarea mea este alta: există vreo religie care nu este falsă pe această planetă? Poate doar budhismul zen, dar aia nu e tocmai religie.

Toate religiile se bazează pe un anume personaj central, pe anumite evenimente care au avut loc într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, ceea ce reprezintă nucleul ei. Şi, ca orice organizaţie care funcţionează prea multă vreme, religiile s-au dezvoltat, au acumulat noi evenimente, noi oameni, care au distorsionat de fiecare dată evenimentele şi amintirea personalităţilor originale. Falsitatea a ajuns un punct comun de bază al majorităţii sau chiar a tuturor religiilor pe măsură ce au ajuns să servească doar anumitor oameni de-a lungul generaţiilor în timp ce majoritatea credeau şi plăteau.

Şi da, fac o distincţie foarte clară între credinţă şi religie: credinţa este o chestie pur personală, iar religia este o formă de organizare care implică credinţele unor grupuri oameni.

Articol preluat de aici.

Articolul ăsta nu este unul plăcut. Nici motivul pentru care m-am apucat să-l scriu nu este unul plăcut, cel puţin din punctul meu de vedere: are legătură cu comportamentul unora dintre români. Evident, este ceva ce nu pot aproba.

Dar hai să încep cu începutul: pierderea unui copil este o tragedie, iar moartea unor copii într-o maternitate din cauza unui accident este cu atît mai grav. Familiile respective au toată înţelegerea mea din punctul acesta de vedere. Nu am trecut pînă acum prin aşa ceva şi nici nu-mi doresc. Nu o doresc nimănui.

Nu pot spune că urmăresc continuu televizorul (ar fi o prostie pentru că am treburi mult mai importante de făcut), dar în destule situaţii de-a lungul timpului este aprins prin apropiere pentru „zgomot de fond”. Uneori spune lucruri interesante şi, pentru moment, este de urmărit. Dar în majoritatea timpului spune neimportante, abureli sau încercări grosolane de manipulare.

Am mai abordat pînă acum subiectul obsesiilor din mass-media, dar nu ştiu să fi întîlnit una mai jegoasă ca asta din ultimele două zile. Au murit nişte copii, alţii sînt încă în stare gravă sau critică din cauza arsurilor, iar mass-media s-a apucat să tranşeze subiectul întorcîndu-l pe toate părţile, aruncîndu-ne în faţă toate defectele sistemului. La naiba, ştim că sistemul este defect, ştim că este bolnav, dar chiar trebuie să foloseşti suferinţa unor copii şi a familiilor lor pentru a ne aminti din nou asta? Oare chiar cred că făcînd un scandal monstru şi repetînd la infinit vor aduce bani în sistem pentru a-l pune la punct? Ar fi naivi sau proşti să creadă aşa ceva.

De fapt cei din mass-media sînt practici: nu ţin neaparat să bage bani într-un sistem pe moarte, dar vor să facă o audienţă cît mai mare. Mizează pe faptul că suferinţa atrage compasiune, dar în cazul televiziunilor (de exemplu) acea compasiune ajunge mult mai greu la cei vizaţi. Au ştiriştii şi moderatorii grijă să se oprească atenţia telespectatorilor la sigla televiziunii respective: ceva de genul „vai, ce preocupaţi sînt cei de la trustul X pentru bieţii copilaşi!!!”. N-am dat nume pentru că toţi sînt o apă şi-un pămînt. Este irelevant dacă te numeşti Intact şi ai nişte Antene sub aripă sau eşti de la Realitatea şi ai o siglă mai întortocheată. Tot acelaţi rahat pe băţ caută să vîndă telespectatorilor.

Da, ei încearcă să facă opoziţie autorităţilor pentru a îi obliga (sau cel puţin pentru a încerca să-i oblige) să facă ceva constructiv. Dar nu cred că şi-au pus vreodată problema dacă opoziţia asta face mai mult rău decît bine… din ce-am observat eu în ultimii ani televiziunile şi-au pierdut demult obiectivitatea şi simţul măsurii.

Da, mă interesează să ştiu că bebeluşii au fost identificaţi, dar nu mă interesează să aflu că supravieţuitorii au fost creştinaţi. Nu sînt creştini şi nici nu aprob acel obicei de a boteza un copil care nu ştie ce înseamnă acel act şi nu şi-a dat în vreun fel consimţămîntul. Fără o credinţă care să îl susţină acel botez nu are nici o valoare, este o apă aruncată degeaba şi o suferinţă provocată conştient unui copil pentru a-i linişti pe copii. Dar asta este o altă poveste. Evenimentul acesta nu face decît să continue un obicei împămîntenit de-a lungul timpului, cînd mortalitatea infantilă era la cote imense: părinţii doreau ca măcar sufletele copiilor lor să ajungă în rai dacă corpurile mureau înainte de ajunge la maturitate şi înainte de a ajunge să înţeleagă ce este credinţa.

Nu mă interesează să vărs vreo lacrimă pentru îngeri. Expresia aia este doar o încercare de cucerire a simpatiei şi a milei oamenilor din partea Antenelor, dar pe a mea nu o vor avea. Nu pot să îi compătimesc pe cei de la Antene pentru comportamentul de rahat şi nici să-i insult cu mila mea.

Iar doliul naţional pe care vor unii să îl instaureze pentru morţile dintr-un sistem sanitar bolnav nu este decît frecţie la picior de lemn. Respectul pentru morţi este respect şi trebuie tratat ca atare, dar pe mine mă interesează mai mult cei vii şi cum pot fi reparate problemele.

Articol preluat de aici.

lacrimi, ingeri, tragedie, incendiu, televizor, obsesie

Zilele astea am aflat că în perioada 13-20 august 2010 Oradea găzduieşte programul cultural „Japonia-România 2010” realizat de LEX Institute for Language Experience, Exchange Hippo Family Club Japan și Angela Pugna, studentă la Universitatea din Birmingham. De pe reţea, dar şi cu ocazia evenimentului de ieri, am aflat că programul se bucură de sprijinul Ambasadei României la Tokio.

Cel mai important eveniment al proiectului,  Comunicare fără frontiere, s-a desfășurat ieri, 16 august 2010, în Sala Mare a Primăriei din Oradea și reunit participanții, partenerii și colaboratorii acestui inedit schimb cultural care încurajează consolidarea relațiilor româno-nipone. Ca practicant de kendo, dar şi ca persoană interesată de cultura niponă, m-am dus şi eu acolo. N-am stat toate cele trei ore (între 16 şi 19) pentru că n-am reuşit să scap suficient de repede din treburile pe care le aveam şi apoi a trebuit să mă duc la antrenament, dar a meritat să mă duc. A fost un eveniment interesant, în care japonezii au urmărit un spectacol cu muzică folclorică interpretat de Ansamblul „Florile Bihorului”, au dansat periniţa în jurul mesei principale, au urmărit o scurtă prezentare a istoriei României şi a Oradei. Tot cu acest prilej, cei cîteva zeci de orădeni adunaţi în sala mare a primăriei au avut prilejul să asiste la demonstrații de dansuri naţioanle nipone, ceremonie a ceaiului potrivit ritualului nipon, expoziții de caligrafie japoneză și de kimonouri, şi chiar să ia parte la ele. Ieri am avut prilejul să beau ceai verde, iar îngesuiala pe cele cîteva ateliere create în sală a fost destul de mare.

N-am avut prilejul să-mi iau aparatul foto ieri, dar un articol despre eveniment se găseşte pe Bihorştiri.ro aici, iar galeria lor cu poze se găseşte aici. Am găsit pe reţea o invitaţie la evenimnetul cultural de ieri şi am încărcat imaginea pe Picasa (aici).

Articol preluat de aici.