Archive for the ‘sport’ Category

 Clubul de Kendo şi Iaido Sam-Sho Timişoara comemorează printr-un act cultural tragicele evenimente din Japonia, din 2011.

Gest simbolic de solidaritate cu naţiunea niponă, evenimentul „Suburi pentru Japonia”.

Mii de lovituri de kendo, un efort susţinut, de grup, care să marcheze efortul poporului japonez în reconstrucţia ţării, comemorînd şi dispariţia tragică a miilor de oameni loviti de dezastru. La eveniment a fost prezent domnul Nobumitsu Takamatsu, ataşat cultural la Ambasada Japoniei în România.

Practica kendo Suburi pentru Japonia in Timisoara, Romania /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Am fost cam indecis dacă să scriu despre rezultatul ăsta sau nu, mai ales că victoria este deja cunoscută de foarte mulţi dintre românii din ţară şi din afară, dar şi de canadieni, francezi (parcă acolo a mai fost difuzat meciu). Se ştie foarte bine că Lucian Bute l-a învins pe francezul Jean Paul Mendy în repriza a patra cu un knock-out după o fentă cu mîna dreaptă şi o lovitură de stînga (nu mă întrebaţi din termenii din box pentru că habar-n-am de ei). Mai sînt o mulţime de alte chestii de scris despre, dar n-am de gînd să le reiau aici – aveţi la dispoziţiile de fluxurile de ştiri şi ziarele pentru acest lucru.

Vreau să abordez aici doar perspectiva personală şi ce-am observat în „mass-media” virtuală (adică pe internet). În primul rînd trebuie să menţionez că boxul nu este sportul meu preferat. Meciul de azi noapte a fost primul meci pe care l-am urmărit şi nu mi s-a părut chiar atît de interesant încît să mă convingă să mai urmăresc aşa ceva pe mai departe. Poate că această impresie se va schimba în viitor, dar mi s-a părut foarte tras de păr ca şi timp… a durat prea mult.

Pe de altă parte, foarte multă lume s-a apucat să comenteze pe twitter meciul. Nu este deloc ceva nou, comentariile pe reţelele de socializare se practică la fiecare eveniment mai important, dar nu pot să nu mă întreb cît de mulţi au pierdut faza knock-out-ului tocmai din cauză că erau atenţi la orice altceva decît la ce se întîmpla pe ring. Eu ştiu că am pierdut-o, am văzut doar în reluare momentul.

Tot ca la evenimente mai importante, bucureştenii s-au adunat în Piaţa Universităţii. Nu ştiu în ce măsură s-a întîmplat în alte oraşe, dar mă cam îndoiesc că s-au găsit interesaţi care să sărbătorească evenimentul. Partea bună este că Lucian Bute, campionul, a fost printre bucureşteni pentru a putea fi felicitat pentru succesul lui. Partea cu adevărat proastă este că patriotismul ăsta afişat în Piaţa Universităţii este doar unul de ocazie… durează cel mult o noapte iar la dimineaţă românii se vor întoarce la vieţile lor obişnuite în care (o foarte mare parte) îşi vor urî condiţia socială. Ne-ar trebui mult mai multe succese, de preferabil zilnic dacă s-ar putea, de felul celui din noaptea asta pentru a trezi o urmă de naţionalism (adică mîndria de a fi român – nu vă gîndiţi la alte bazaconii) în mulţi dintre locuitorii sau urmaşii locuitorilor spaţiului carpato-danubiano-pontic.

… sau cel puţin aşa s-a anunţat într-o conferinţă de presă în dimineaţa asta. Nu ştiu în ce măsură va ajunge să se întîmple în realitate, mai este mult pînă în 9 iulie, iar românii noştri sînt foarte buni la ţepe şi promisiuni neonorate… de multe trebuie „convinşi” să facem ceva în folosul comunităţii. Nu pot spune că-s amator de box, dar foarte probabil îl voi urmări pe acesta.

Din cîte am înţeles încă nu se ştie numele adversarului lui Lucian Bute şi nici locul de disputare al meciului de box – principalele variante ar fi Romexpo şi Sala Polivalentă, Bucureşti. Se ştie doar că Lucian Bute îşi va apăra titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF şi că o va face pe meleaguri natale.

 

Articol preluat de aici.

Fotbal: Bosnia-Romania 2-1

Posted: 29 Martie 2011 by eoradea in fotbal, sport
Etichete:, , , , , , ,

Dacă nu mi-ar fi spus nişte prieteni că este meci de fotbal în seara asta şi că începe cam pe la ora 20 cu siguranţă că ar fi trecut absolut neobservat pentru mine. Mă uit foarte rar la meciurile astea, mai mult cînd joacă echipa României, pentru că nu prea găsesc spectacol în ele. În plus, m-am obişnuit ca ai noştri să piardă şi nu-mi place deloc să le urmăresc înfringerile.

În seara asta am aruncat cîte o privire aşa, cînd-cum, în funcţie de cîtă treabă am avut prin preajma televizorului şi NU AM PIERDUT ABSOLUT NIMIC. Fotbaliştii noştri mi-au îndeplinit perfect aşteptările: au început bine (am condus cu 1-0 la finalul primei reprize), dar au pierdut cu 2-1. În faţa Bosniei. Se spune că calificarea României la nu ştiu ce campionat de anul viitor (parcă Euro 2012) s-a dus pe apa sîmbetei.

Se spune că sportul naţional este oina iar sportul cel mai popular este fotbalul. Experienţa personală mi-a arătat că sportul naţional este a de porni vijelios (în orice acţiune, nu doar fotbalul) şi de a termina lamentabil pentru că am picat în bot la primele piedici şi nu am reuşit să ne revenim. Mă refer la noi, în general, ca popor. Experienţa îmi spune că n-avem vînă, n-avem spirit, n-avem nimic din stofa de învingători…. excepţiile întăresc regula, dar sînt puţine. Ce este cel mai rău este că ne punem speranţele în 2-3 indivizi mai remarcabili şi tot pe ei în învinovăţim atunci cînd restul nu reuşesc să se ridice la un nivel minim care să ducă la o victorie.

Cu alte cuvinte, avem o mentalitate de rahat… iar asta se vede peste tot.

 

Articol preluat de aici.

Subiectul de la România în Direct de pe EuropaFm (îl găsiţi pe forum aici) m-a făcut să mă gîndesc un pic la fotbalul românesc de acum în perspectiva meciului de fotbal de mîine între România şi Franţa. Răspunsul meu de acolo se regăseşte şi aici. Nu pot spune că urmăresc des fotbalul la televizor, de obicei am altceva mai bun de făcut şi nu consider că-mi oferă spectacol, dar practic kendo aşa că am o idee ce înseamnă eforturile necesare pentru a obţine performanţă.

Jucătorii de fotbal sînt nişte profesionişti, asta e clar, dar jocul lor de fotbal se apropie mai mult de miuţa pe care oricare dintre noi o face (măcar ocazional) cu prietenii.

În ultimii ani cei răspunzători de fotbalul românesc au avut de ales între performanţă şi bani. Au ales să facă bani căcălău, imediat şi cu investiţii minime. Au reuşit… iar performanţa s-a dus naibii. Scandalurile care mai erup în mass-media în ultimii ani nu-s decît un efect secundar la asta.

Articol preluat de aici.

Este oficial, de fapt chiar este ştirea zilei (şi nu să înţeleg niciodată de ce, doar nu este deloc important): Helmuth Duckadam a revenit la FC Steaua. Din portar a devenit preşedinte de club, susţine că a aşteptat propunerea mai mult de 15 ani. Pare să fie un vis transformat în realitate… însă cunoscîndu-l pe Jiji Becali (adică din manifestarea din mass-media pentru că nu mi-ar face nici un fel de plăcere să-l cunosc personal) mă gîndesc că în scurt timp se va transforma într-un coşmar transformat în realitate.

Ilie Dumitrescu a devenit noul antrenor. Din declaraţiile acestuia el spune că contractul cu Jiji Becali este pur formal şi că vrea să antreneze echipa pentru că el crede în ea şi că are cea mai bună echipă din România. Alt visător. Un idealist, de fapt. Nu sînt la curent cu performanţele reale ale fotbalului românesc, dar din cîte îmi dau seama am schimbat performanţele cu scandaluri. Sîntem printre codaşii Europei şi la acest domeniu.

Din punctul meu de vedere Fecali este singurul cîştigător al zilei. După scandalul cu Piţurcă a căutat nişte fraieri care să se ocupe de echipă şi i-a găsit. A dus echipa aia de rîpă şi atîta vreme cît va avea vreun cuvînt de spus cînd vine vorba de Steaua acel club nu va ajunge niciodată să aibă performanţele din 1986… nici măcar dacă restul Europei se va transforma în ruine.

Articol preluat de aici.