Archive for the ‘religie’ Category

Religie false

Posted: 29 August 2010 by eoradea in opinii, religie, Uncategorized
Etichete:, , ,

Într-unul dintre ultimele episoade ale serialului Starga SG1 colonelul Samantha Carter spunea că milioane de oameni vor muri şi alte milioane vor fi subjugate în numele unei religii false. Contextul este (relativ) neimportant, cel care cunosc universul Porţilor Stelare ştiu la ce mă refer, pentru că întrebarea mea este alta: există vreo religie care nu este falsă pe această planetă? Poate doar budhismul zen, dar aia nu e tocmai religie.

Toate religiile se bazează pe un anume personaj central, pe anumite evenimente care au avut loc într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, ceea ce reprezintă nucleul ei. Şi, ca orice organizaţie care funcţionează prea multă vreme, religiile s-au dezvoltat, au acumulat noi evenimente, noi oameni, care au distorsionat de fiecare dată evenimentele şi amintirea personalităţilor originale. Falsitatea a ajuns un punct comun de bază al majorităţii sau chiar a tuturor religiilor pe măsură ce au ajuns să servească doar anumitor oameni de-a lungul generaţiilor în timp ce majoritatea credeau şi plăteau.

Şi da, fac o distincţie foarte clară între credinţă şi religie: credinţa este o chestie pur personală, iar religia este o formă de organizare care implică credinţele unor grupuri oameni.

Articol preluat de aici.

Sfinta Maria

Posted: 15 August 2010 by eoradea in religie
Etichete:, , , , , , ,

Astăzi creştinii ortodocşi şi cei catolici au o sărbătoare importantă: sfînta Maria mare. Ortodocşii spun sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, catolicii îi spun Ridicarea la ceruri a fecioarei Maria, dar ei aniversează acelaşi lucru şi îi dau semnificaţii diferite.

Cu siguranţă este un prilej de rugăciune şi de meditaţie, cu siguranţă este un prilej de sărbătoare pentru românii care îşi sărbătoresc ziua de nume, şi am înţeles că-s peste două milioane. Le doresc sărbătoare fericită.

Din experienţa anilor anteriori pot spune că ziua de azi este cu siguranţă un prilej de manifestare a multor comportamente ciudate, de oameni conduşi de prostie, de nesiguranţă, de propriile defecte şi tare emoţionale. Cu siguranţă că unii dintre români vor folosi evenimentul de azi pentru a se deplasa în jurul bisericilor în genunchi şi coate, reduşi la nivelul unora animale tîmpite cu capacitate de a comunica cu noi, oamenii.

Azi este şi ziua Marinei, cu toate ceremoniile militare şi religioase de rigoare. Flota navală română împlinieşte anul acesta 150 de existenţă: la 22 octombrie 1860 domnitorul Alexandru Ioan Cuza emitea ordinul prin care se formau Forţele Navale Române. Ziua Marinei se sărbătoreşte din 1902.

Un alt eveniment al zilei este extragerea de la Loteria română. Nu mai ştiu cît este premiul la loto 6 din 49 acum, dar, din cîte am reţinut, reportul este undeva între 5 şi 6 milioane de euro. Este cunoscut faptul că în ultimii ani s-a cîştigat destul de des cu ocazia sărbătorilor religioase creştine, aşa că azi este o şansă mai mare de cîştig. Nu ştiu dacă voi pune şi eu un bilet, va trebui să văd dacă reuşesc să-mi mut curul pînă la o agenţie loto.

Articol preluat de aici.