Archive for the ‘proteste’ Category

Oricît de mult dispreţuiesc circul politic românesc, ziua de azi a fost un prilej de amuzament… pe lîngă plictiseala obişnuită cînd vine vorba de discursuri sforăitoare. Nu mă înţelegeţi greşit: am fost prea ocupat ca să mă plictisesc, ca de obicei, dar am tras un pic cu urechea la discursurile politice de azi. Nu prea mult, aş fi adormit instantaneu şi pe perioadă nedeterminată dacă aş fi ascultat mai mult de cîteva minute… Chiar şi aşa pot spune cu siguranţă că politicienii s-au întrecut în discursuri cît mai sforăitoare, umflîndu-se în pene şi lăudîndu-se cu rezultatele actuale, fie şi aşa jalnice cum probabil ştiţi deja cu toţii.

Ce m-a amuzat totuşi la culme a fost faptul că mulţi s-au bucurat aseară numărînd voturile care le-au rămas ca moţiunea să treacă… mai aveau nevoie doar de 2-3 (conform promisiunilor). După un atac furibund dus pe toate canalele posibile la adresa preşedintelui şi a guvernului, după ce i-au înfierat şi i-au demonizat (pe bună dreptate, de altfel), aseară se părea că moţiunea avea şanse destul de mari de succes. Iar astăzi… ca moţiunea de cenzură să treacă avea nevoie de 236 de voturi… a obţinut 218 şi o vot nu (anulat).

Un Victor Ponta cam ofuscat (ce naiba, doar tocmai i s-au înnecat corăbiile ) se plîngea mai devreme pe televiziunea mogulului Voiculescu (adică Antena 3) că o mulţime de „ticăloşi” au promis că votează în favoarea moţiunii, au luat ce li s-a oferit dar au votat împotrivă. Nu pot să nu zîmbesc şi să nu mă amuz de starea lui de spirit pentru că îl consider la fel de ticălos ca şi cei de care s-a plîns. Ziua de azi nu a reprezentat decît un pas, un rezultat al uneia dintre luptele duse în războiul între canaliile politice româneşti. O tabără a cîştigat, alta a pierdut. S-au făcut promisiuni, s-au dat „atenţii”, s-au lasat acuzaţii şi s-au aruncat cu injurii în toate părţile, s-a spus minciuni peste minciuni şi s-au făcut promisiuni cu nemiluita… circul politic românesc a atins un maxim în ultimele zile urmînd să aibă un recul pînă ce taberele se vor reaşeza pe noile poziţii de echilibru.

Pe de altă parte, Bucureştiul a fost parţial blocat şi îşi merită blocajul. Protestele în cîteva puncte cheie au dus la devierea circulaţiei. Marii pierzători ai zilei, oamenii obişnuiţi, au preferat să stea în stradă şi să protesteze în timp ce circarii se băteau pe moţiune în parlament. Au ieşit în stradă de foame, din disperare, şi nu au făcut absolut nimic. Vă miră? Pe mine nu, deloc. Protestul nu ajută cu nimic dacă nu este însoţit de o acţiune fermă, precisă şi sigură. Iar ce au făcut oamenii ăia în stradă nu a fost aşa ceva… nu are nici o valoare. Doar au sporit cantitatea de înregistrări video a Eşecului.

Articol preluat de aici.

Si-n octombrie protestez

Posted: 3 Octombrie 2010 by eoradea in proteste, social
Etichete:, , , , ,

Cam asta ar trebui să fie motto-ul bugetarilor luna aceasta: „şi-n septembrie protestez… dar o fac tot degeaba”. Deja s-au anunţat o mulţime de proteste în cursul săptămînii viitoare, din partea mai multor categorii sociale incadrate în marea categorie a bugetarilor. Protestele din ultimul timp n-au făcut mare lucru: i-au scos pe oameni în stradă, mass-media a făcut o mulţime de emisiuni pe această temă şi s-a scris poate şi mai mult, unii dintre politicieni s-au ofticat pe protestele bine venite ale poliţistilor, dar rezultatul final a fost cam zero barat. Nici măcar violenţele de limbaj şi cele mai practice n-au făcut nimic… a fost doar o violenţă dezorganizată şi fără semnificaţie.

Marţi, cu ocazia zilei internaţionale a educaţiei, şi-au anunţat protestul mai multe categorii, în primul rînd cei din învăţămînt. Au solicitat prezenţa a unei mase cît mai mari de oameni, oricine va putea să meargă. Chiar şi dacă aş locui în Bucureşti tot nu m-aş duce. E pierdere de timp. Politicienii nu au motive să cedeze doleanţelor oamenilor. N-are rost ca oamenilor să li se plîngă şi să încerce să îi convingă de ceva anume, a trecut demult etapa asta. Dacă oamenii vor dori să îşi schimbe viaţa în mai bine vor trebui să facă mai mult decît să protesteze. Ce anume va rămîne la alegerea fiecăruia, important este să aibă succes.

Ruşii comunişti sărbătoreau revoluţia din octombrie… oare românii vor ajunge să sărbătorească o nouă revoluţie pentru această lună din 2010? Eu sînt sceptic, dar nu se ştie niciodată. Românii s-au dovedit foarte reticenţi la schimbare, ca de obicei în istoria ultimelor secole, de fiecare dată a fost nevoie de un şoc puternic ca să-i scoată din letargia ancestrală în care am fost aruncaţi… nu ştiu dacă românii secolului XXI au fost şocaţi suficient de mult în ultimele două decenii pentru a face cu adevărat o schimbare.

Articol preluat de aici.