Archive for the ‘lumea vie’ Category


Orhidee (Orchidaceae): origine, înmulţire, varietăţi #1
Orhidee (Orchidaceae): origine, înmulţire, varietăţi #2

Orhideele (Orchidaceae) formează cea mai diversificată şi mai răspîndită familie de plante superioade, face parte din cadrul monocotiledonatelor şi conţine 900 de genuri, peste 30 de mii de specii şi peste 200 de mii de hibrizi. Pe vremuri doar persoanele bogate deţineau şi îngrijeau orhidee, dar între timp (prima încercare de creşetere a orhideelor s-a făcut pe la mijlocul anulor 1700) s-au făcut progrese în ce priveşte înmulţirea şi îngrijirea acestora. Multe dintre orhidee sînt uşor de crescut pentru că sînt destul de rezistente şi pot supravieţui mulţi ani în ghivece cu îngrijire corespunzătoare.

Cele mai multe specii de orhidee cresc în zonele tropicale şi subtropicale, dar tocmai rezistenţa lor le face să fie găsite în orice mediu din lume, inclusiv în România: plantele cunoscute sub numele de Papucul Doamnei (Cypripeidum calceolus) şi Sîngele Voinicului (Nigritella rubra, nigra) sînt orhidee celebre. Multe dintre orhideele de apartament sînt epifite, adică acele plante care în mediul natural cresc în scorburile arborilor sau pe arbori. Litofitele sînt orhideele care cresc pe stînci, dar plantele care se găsesc de obicei în mediul natural al zonelor temperate sînt în general terestre (cresc pe sol).

Lumea vie Orhidee Orchidaceae origine, inmultire, varietati /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Anunțuri

Gerbera (Gerbera jamesonii) este un gen de plante din familia Asteraceae, ordinul Asterales. Este originară din America de Sud, Africa de Sud şi Asia şi poartă numele unor botanişti germani. Gerbera a ajuns în Europa pe la 1900 şi s-a impus printre florile cele mai comercializate de pe continent 60 de ani mai tîrziu. Ajunge la o înălţime de 45 de cm. şi un diametru de 45 de cm. Există aproximativ 40 de specii răspîndite în Africa, Madagascar, Asia tropicală şi America de Sud.

Prima descriere ştiinţifică a gerberei a fost realizată de J.D. Hooker în Revista Botanică Curtis în 1889 cînd a descris Gerbera jamesonii, specie cunoscută şi ca margareta Transvaal sau margareta Berberton. Gerbera este de asemenea cunoscută în lume şi ca margareta africană.

Gerbera este o plantă tufoasă, cu tulpina rizomatoasă şi frunze adînc crestate.  Fiecare plantă are mai mult de 10 frunze de culoare verde, aranjate într-o coroană paralelă cu pămîntul. Florile pot fi simple (asemănătoare margaretelor) sau duble, în funcţie de varietatea plantei ele dimensiunea lor variază între 10 şi 25 de cm. în diametru.Florile pot fi albe, galbene, roşii, roz, portocalii şi grena, de obicei au mijlocul mai intens colorat. Cele mai multe flori apar în perioada aprilie-iunie şi în al doilea an de vegetaţie a florii. Rădăcinile gerberei sînt profunde, putînd ajunge pînă la 80 de cm. în adîncime.

Lumea vie Gerbera Gerbera jamesonii origine, inmultire, varietati /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Garoafa (Dianthus caryophyllus) este o plantă erbacee aparținînd familiei Caryophyllaceae. Tulpina ajunge la 60 cm – 1 metru înălțime (deşi majoritatea varietăţilor cultivate în grădină sau în ghiveci ajung la 25-50 cm), are frunzele înguste și ascuțite dispuse în opoziție și flori ce pot avea o gamă amplă de culori. Numele genului provine de la denumirea grecească (dianthus) a florii lui Zeus (sau floare divină): Dios = Zeus şi antos = floare. După cum probabil v-aţi dat deja seama, garoafa are origine mediteraneeană, dar s-a răspîndit în atît în Europa cît şi în Asia. Genul cuprinde peste 200 de specii.

Garoafa se înmulţeşte sexuat (prin seminţe), iar data semănatului diferă de la o specie la alta: garoafa Chabaud se seamănă în primele două luni ale anului în sere sau în răsadniţe, în timp ce garoafele chinezeşti se seamănă în martie în lădiţe aflate în solarii încălzite, răsadniţe temperate sau în sere.

Garoafa are frunze ascuţite, lanceolate, de culoare gri-verzui, asezate de-a lungul tulpinii. Florile pot fi simple sau duble, de mai multe culori. În funcţie de specie, garoafele înfloresc anual, de două ori pe an sau încontinuu. Ele înfloresc mai ales în perioadele cu temperaturi scăzute ale anului, la începutul iernii. Unele specii sau hibrizi de garoafe nu au parfum, dar au o mare varietate de culori.

Lumea vie Garoafe Dianthus caryophyllus origine, inmultire, varietati /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.


Calele (Zantedeschia) reprezintă un gen de plante erbacee din familia Araceae, originare din Africa de Sud la nord de Malawi şi trăiesc în zonele mlăştinoase. Este o plantă decorativă cu frunze mari în formă de săgeată şi una dintre frunze răsucită în formă de comet, înconjurînd inflorescenţa. Genul poartă numele botanistului şi fiziologului Giovanni Zantedeschi (1773-1846).

Calele se pot înmulţi pe cale sexuată (prin seminţe – este un proces dificil), dar şi pe cale asexuată, în momentul replantării prelevînd vlăstarele laterale, dezvoltate în jurul rizomului. După tăiere vlăstarele se plantează în ghivece cu compost suficient de mare pentru plantele adulte.

Speciile de Zantedeschia sînt otrăvitoare datorită oxalatului de calciu prezent în ele. Toate părţile plantei sînt toxice, iar atunci cînd sînt consumate produc iritaţii cu inflamarea cavităţii bucale şi a gîtului, diare acută şi stări de vomă. Cu toate acestea, frunzele plantei sînt gătite şi consumate în unele cazuri.

 

Lumea vie Cale Zantedeschia origine, varietati /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Laleaua (Tulipa) face parte din familia Liliaceae şi este un gen care cuprinde aproximativ 100 de specii de plante cu flori. Sînt originare din nordul Arficii, sudul Europei şi Asia (din China şi Japonia pînă în Anatolia şi Iran – unde floare apare pe drapelul naţional). Deşi Olanda este ţara europeană a lalelelor (primele lalele din Olanda au fost plantate la Universitatea Leiden în toamna anului 1593) împreună cu Turcia (care are un statut special), zonele în care se regăsesc multe specii de lalele sînt stepele din Kazakhstan şi Munţii Hindu Kush şi Pamir.

Originea numelui provine de la asemănarea cu pălăriile orientale: cuvîntul persan toliban înseamnă turban. Laleaua este întîlnită în foarte multe ţări prin gădini, parcuri şi terase datorită cultivării relativ uşoare şi a coloritului frumos. Lalelele pot fi „bătute” (cu floare dublă), cu margini zdrenţuite, asemănătoare cu crinul şi se găsesc într-o mulţime de nunaţe şi culori, de la alb la albastru închis, dar nu numai.

Lalele se înmulţesc atît pe cale sexuată (prin seminţe), cît şi asexuată (prin bulbi). La înmulţirea prin seminţe florile apar în al cincilea an, aşa că înmulţirea sexuată este folosită pentru obţinerea de sortimente noi. Pentru plantări se foloseşte înmuţirea asexuată, pentru aceasta trebuie aleşi bulbi sănătoşi, tari şi mari (diametrul de minim 3,5 cm) şi pot fi cultivaţi în casă. Speciile hibride pitice, care infloresc timpuriu, sînt cele mai bune pentru a fi plantate în casă: laleaua timpurie comună, laleaua „bătută” timpurie, laleaua Kaufman, laleaua Greigii.

Lumea vie Lalele tulipa origine, varietati /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Lumea vie Originea ciinilor si domesticirea lupilor in China / Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

 

De-a lungul ultimilor ani am auzit diverse teorii asupra migraţiei oamenilor din Africa spre Asia şi Europa, inclusiv cu informaţii despre genetică şi ADN-ul mitocondrial (transmis pe cale maternă, rămîne tot timpul constant). După cum probabil v-aţi dat seama deja, cîinii şi caii au însoţit rasa umană de multe milenii, lor li s-au alăturat mai tîrziu şi alte animale de casă precum pisicile şi găinile. Se poate spune chiar că unele specii, precum cîinii şi caii, au influenţat mult specia umană aşa cum aceasta le-a influenţat la rîndul ei, dar asta este o altă poveste.

Nu cred că se poate cu siguranţă cînd a fost domesticit primul strămoş al cîinilor actuali, dar zilele trecute am aflat dintr-un articol publicat în Past Horizons despre studiul care ar confirma teoria că cîinii sînt descendenţi ai lupilor domesticiţi într-o regiune din sudul Asiei, undeva pe fluviul Yangtze în China. Conform acelui studiu, regiunea respectivă ar fi principala sau probabil singura zonă în care lupii au fost domesticiţi de oameni. Cercetătorii se bazează pe genetică, morfologie şi comportamentul cîinilor care spune că sînt descendenţi direcţi din lupi, deşi nu a fost niciodată stabilit foarte clar din punct de vedere ştiinţific unde în lume a început domesticirea lor.

O altă variantă a zonei în care au fost domesticiţi strămoşii cîinilor este Orientul Mijlociu. Pe parcursul desfăşurăii studiului cercetătorii au găsit contribuţii genetice minor din încrucişări între rasele de cîini şi lupi şi în alte regiuni geografice, inclusiv Orientul Mijlociu, dar ei susţin că principala zonă este în China.

Au fost implicaţi cercetătorii de la KTH: Peter Savolainen, Mattias Oskarsson och Arman Ardalan care lucrează la Laboratorul pentru Ştiinţa Vieţii (Science for Life Laboratory – SciLifeLab www.scilifelab.se), o colaborare dintre Intitutul Regal de Tehnologie KTH (KTH Royal Institute of Technology), Universitatea din Stockholm, Institutul Karolinska şi Universitatea Uppsala.

Schizofrenia si infectiile virale

Posted: 25 Noiembrie 2010 by eoradea in lumea vie
Etichete:, , , , ,

Îmi era clar de ceva vreme că viruşii şi bacteriile au modelat într-o mare măsură viaţa de pe planetă, inclusiv organismele mai „evoluate”… în primul rînd prin reacţiile sistemului imunitar care se transmit la urmaşi, în al doilea rînd prin eliminarea exemplarelor mai slabe. Ştiţi de epidemia de ciumă din evul mediu sau cea se gripă spaniolă de la începutul secolului XX? În ambele situaţii epidemiile au făcut milioane de victime printre oameni, ciuma a reuşit chiar să distrugă două treimi din populaţia Europei, dar specia a supravieţuit.

Ştiam de asemenea că viruşii schimbă secvenţe adn între ei, dar nu ştiam că există viruşi integraţi în adn-ul uman. Conform unor cercetători, un asemenea virus este responsabil de apariţia schizofreniei, una dintre cele mai răspîndite boli mentale (o au cam 1% dintre oameni). Pînă acum s-a dat vina pe mamele rele şi pe moştenirea genetică a părinţilor pentru comportamentul schizofrenic a oamenilor, dar se pare că nu este tocmai aşa: în articolul de aici este prezentat cazul unor fraţi gemeni, unul dintre ei este schiofrenic, celalalt nu. Diferenţa dintre ei este o infecţie virală de care unul a suferit în primele săptămîni după naştere.

Schizofrenia este diagnosticată de obicei între 15 şi 25 de ani, dar se spune despre persoana care suferă de boala asta că a avut o copilărie diferită, uitînd des sau fiind sfios ori stîngace. Unul dintre efectele mai ciudate este cel al linii naştere: oamenii născuţi în timpul iernii sau la început de primăvară au mai multe şanse să devină schizofrenici mai tîrziu în viaţă. Diferenţa ca procent este mică, între 5-8%, dar este clară şi se regăseşte şi la oamenii cu tulburare bipolară şi scleroză multiplă.

Ideea viruşilor care provoacă tulburări şi boli mentale este încă nouă şi e privită cu scepticism, dar istoria adn-ului uman nu este încă cunoscută. Nu se ştie ce transformări au avut loc în timpul ultimilor milenii pentru a ajunge în această formă, pentru a avea efectele pe care le vedem acum la cei din jurul nostru. Dacă viruşii schimbă secvenţe genetice între ei, de ce nu ar putea schimba astfel de informaţii şi cu alte organisme?

 

Articol preluat de aici.