Archive for the ‘arheologie’ Category

Tot cu întîrziere am aflat (de aici) despre descoperirea unei aşezări dacice într-un sit arheologic de pe teritoriul Oradei. Anunţul a fost făcut săptămîna trecută, cu ceva tam-tam dacă am înţeles bine.

Că această zonă a fost locuită din vremuri preistorice îmi era foarte clar, chiar şi fără să apelez la descoperirile arheologice. E de ajuns să cunoşti suficient de bine oraşul Oradea şi împrejurimile, iar izvoarele termale cu apă caldă tot timpul anului au avut o influenţă covîrşitoare asupra populaţiilor vechi.

Situl arheologic Salca se află în periferia sudică a oraşului actual, pe porţiunea cuprinsă între Cimitirul Rulikovszky şi fosta Fabrică de Bere (acolo unde se află acum magazinul Lotus) pe o terasă aluvială a Crişului Repede. Se spune că este cel mai întins şi totodată cel mai complex sit de pe teritoriul Oradiei. În epocile preistorice, pînă la întemeierea oraşului medieval, acea zonă a fost cel mai însemnat centru de habitat cunoscut din regiune.

Cele mai vechi urme arheologice din acest loc provin din neoliticul timpuriu (a doua epocă de piatră), sînt urmate de aşezări şi necropole aparţinînd de epoca cuprului, epoca bronzului, prima şi a doua epocă a fierului, toate perioadele epocii migraţiilor, Evul Mediu, precum şi epoca premodernă pînă la sfîrşitul secolului XVII.

Articol preluat de aici.

Descoperire arheologica la Stonehenge

Posted: 25 Iulie 2010 by eoradea in arheologie
Etichete:, ,

Acum cîteva zile BBC a anunţat (aici) descoperirea unui nou monument din neolitic în acelaşi stil ca şi Stonehenge şi aflat în apropierea acestuia. Acesta se află la 900 de metri de pietrele gigantice de la Salisbury Plain (adică Stonehenge) şi are o vechime de 4500 de ani (conform speculaţiilor). Conform tot acestor speculaţii, el a fost folosit ca şi loc de ritualuri de înmormîntare.

Ce a mai rămas din el este un şanţ circular care a înconjurat un cerc de gropi adînci de aproximativ 1 metru. Reconstrucţia 3D realizată pe baza unul studiu de mai multe milioane de lire sterline arată nişte piloni de lemn, cîte unul pentru fiecare groapă. Diametrul monumentului circular este de 25 de metri, un pic mai mic decît cel al corespondentului lui din piatră.

Articol preluat de aici.