Arhivă pentru 29 Decembrie 2010

Ştirea zilei de azi, cel puţin aşa cum am perceput-o, a fost operaţia lui Adrian Sobaru. A durat ceva timp pînă să-mi dau seama cine este Sobaru ăsta, dar la început mi-era foarte neclar de ce îl consideră cei din mass-media atît de important. Am văzut pe la televizor, într-unul din momentele în care era aprins, detalii ale operaţiei şi despre modul în care i-a fost reconstruită faţa şi oasele craniului.

Într-un final mi-am dat seama: este vorba de prostul care s-a aruncat de la etaj în parlament în timpul unei sesiuni a mult „iubiţilor” noştri aleşi. Emil Boc tocmai rostea un discurs şi, după cum a declarat ulterior, a fost şocat de fază. Dacă mai reţin bine, Adrian Sobaru era operator la TVR în momentul respectiv şi s-a spus că a efectuat săritura din cauza disperării pentru că lui şi soţiei li s-a redus salariile şi fiica era bolnavă.

La vremea aia, adică acum cîteva săptămîni, s-a spus imediat că a fost o tentativă de sinucidere şi mass-media (din toată lumea, dacă am înţeles bine) s-a grăbit să preia ştirea asta „tare” de tot. La momentul respectiv am ignorat subiectul din două motive mari şi late: am avut lucruri mult mult mai importante şi interesante de făcut, iar dacă mi-aş pierde timpul cu toţi idioţii de care dau sau despre care aud nu aş avea timp să mă ocup de orice altceva.

Ştiu că disperarea care l-a împins pe omul acela să sară poate impresiona pe mulţi, dar eu nu-l pot numi altceva decît idiot… şi am două motive pentru aşa ceva.

– în primul rînd pentru că nu prea ai cum să te sinucizi aruncîndu-te de la etajul parlamentului… din cîte am înţeles este vorba de o înălţime de numai cîţiva metri, iar în acest caz ajungi să-ţi rupi tot felul de chestii (în primul rînd membrele sau alte oase de prin corp), să te răneşti dar de obicei rănile nu sînt prea grave. Nu cunosc statistici, dar am înţeles că foarte puţine tentative de sinucidere reuşesc de la o asemenea înălţime, iar din ce am văzut acea tentativă nu îndeplinea aproape deloc condiţiile necesare. Trebuie să menţionez faptul că nu-s sigur cui i se atribuie meritul acestei tîmpenii: lui Adrian Sobaru sau mass.mediei, nu este prima oară cînd reporterii s-au grăbit să eticheteze greşit sau aiurea, inteţionat sau nu, gestul unei persoane. Între noi fie vorba, etichetarea asta dusă uneori la absurd îi ajută incredibil de mult… cu cît este ştirea mai şocantă cu atît se vinde mai bine. Cui i pasă că un operator de la TVR s-a aruncat de la etaj doar pentru că dorea să ajungă mai repede la Emil Boc pe scenă atunci cînd se poate spune că operatorul ăla a înercat să se sinucidă din disperare?

– reducerile de salarii de la bugetari din ultimul timp sînt arhicunoscute… nu mai este nevoie să le menţionez. Dacă nu le cunoaşteţi deja nu pot decît să vă întreb pe ce planetă aţi fost în ultimele luni? Se poate spune cu uşurinţă că vinovaţii sînt cei din parlament şi din guvern. Înţeleg că aceste reduceri au produs probleme foarte multor oameni, adevărate valuri sociale, mai ales în familiile în care amîndoi soţii erau bugetari, iar emoţiile au fost pe măsură. Mă refer în primul rînd la teamă, nesiguranţă, disperare… tot grupul deja cunoscut. Înţelegeţi voi, viaţa nu e deloc simplă şi mai devreme sau mai tîrziu fiecare trece prin aşa ceva.

Unul dintre efectele secundare al acestor reacţii este ceva ce nu voi accepta probabil niciodată. Poate că într-o oarecară măsură înţeleg, dar de acceptat nu se pune problema: cum poţi să accepţi o asemenea situaţie fără să faci cam nimic (cel puţin nimic concret) ca să o schimbi? Cum poate cineva să încerce să se autodistrugă (într-o formă sau alta – un alt exemplu este cel al profesoarei care a protestat cîteva săptămîni bune prin greva foamei) în loc să îi distrugă pe vinovaţi? Nu ştiu dacă Adrian Sobaru a încercat să se sinucidă sau doar a vrut să tragă un semnal de alarmă, dar metoda folosită a avut puternice tendinţe autodistructive. Mai mult, îi avea pe parlamentari şi pe guvernanţi (cel puţin o parte dintre ei) sub priviri. În loc să coboare ca să le ceară socoteală pentru rahatul în care ne-au băgat el a preferat să sară de la balcon.

Trăim într-o ţară în care unii (puţini) îi fac să sufere pe cei mulţi prin prostia şi hoţia de care au tot da dovadă în ultimii ani… iar cei mulţi, în loc să ia atitudine şi să-i elimine aşa cum ar trebui să o facă, se pedepsesc ei înşişi şi se mutilează singuri pentru ca mai apoi să se plîngă de viaţa de rahat pe care o trăiesc. Adrian Sobaru este doar cel mai recent caz care a spart barierele mass-media, dar este departe de a fi singurul. Este un fenomen generalizat prin România noastră mult iubită.

 

Articol preluat de aici.

Una dintre ştirile zilei de azi mi-a atras atenţia într-un mod oarecum iritant: de anul viitor prima zi a săptămînii va fi duminică. Cel puţin prin calendarele BOR. Ei susţin că ziua învierii unuia dintre zeii lor (adică Isus) este duminică şi de aceea ar trebui să fie prima zi a săptămînii. Din cîte am înţeles pe calendarele lor (adică cele emise de Biserica Ortodoxă Creştină) se va face o delimitare clară între dumincă şi restul săptămînii care va face din această zi prima din săptămînă.

Şi totuşi, ce e cu sfînta zi de luni? Ce-a păţit de a fost retrogadată în asemenea hal de către cre(ş)tinii din BOR după cîţeva zeci bune de ani, poate chiar secole, de dominaţie? Între noi fie vorba, ziua în sine este la fel de sfîntă ca întotdeauna, doar că unii dintre preoţi au uitat de modestia şi umilinţa de care ar trebui să dea dovadă iar tupeul le-a crescut la cer. Poate tocmai de aceea unii preoţi aşa zis creştini au impresia că îşi pot permite cam multe în această ţară în care majoritatea populaţiei s-a declarat (în lipsă de altceva mai bun) creştină. Dacă nesimţirea mai creşte mult va ajunge să fie sanctificată şi oamenii se vor închina sfîntului tupeu mai dihai decît la sfîntul duh.

Sînt ateu, după cum (probabil) se ştie. Le respect credinţa celor care o au, oricare este ea, indiferent de zeitatea căreia i se închină… dar, cu toate acestea, mă cam doare în cot (ca să mă exprim frumos – da, e doar o exprimare) de motivaţia celor de la BOR. Ce tipăresc ei pe calendarele lor este în întregime problema celor care le cumpără (pentru că da, toate-s pe bani în creştinismul ortodox), dar nu pot spune că mă încîntă prea tare. În primul rînd pentru că poate crea confuzie, în al doilea rînd pentru că poate crea anumite tensiuni.

Personal nu folosesc calendarele creştine, nu am folosit niciodată şi nici nu am de gînd să încep să o fac. Nu ţin nici o sărbătoare de-a lor, aşa că un calendar al sărbătorilor creştine ar fi pur şi simplu redundant. Nu ştiu sigur ce aş face dacă aş primi unul cadou, dar ideea de a-l folosi pe post de hîrtie igienică mi se pare foarte tentantă… mai ales acum, cînd sfînta zi de luni în care nici măcar iarba nu creşte (conform credinţei populare) a fost detronată iar săptămîna lor amărîtă va începe duminica.

 

Articol preluat de aici.