Arhiva pentru 13 Decembrie 2010

Am auzit azi că Mircea Geoană a fost suspendat din PSD pentru 6 luni pentru că s-a legat public de nişte colegi din partid încecînd să îi tragă la răspundere pentru eşecul de la alegerile prezidenţiale de acum un an. Personal nu pot spune că mă bucură sau că mă întristează acest lucru… dacă aţi şti cît de indiferent îmi este ce se întîmplă cu fostul preşedinte al PSD v-aţi speria.

Din punctul meu de vedere este doar prostovanul (nu i-am dat eu apelativul, dar l-am remarcat şi l-am recunoscut ca fiind adevărat de prea multe ori în ultimul an) care aproape a devenit preşedinte al României (doar pentru o noapte ) înainte ca Traian Băsescu să-i smulgă premiul cel mare de sub bot, este cel care a adus (împreună cu soţia) moda flăcării violet la noi în ţară, este cel… A mai făcut ceva remarcabil în ultimul timp? Să fiu al naibii dacă mai ţin minte ceva concret realizat de Mircea Geoană de prin primăvară încoace.

Candidatura la preşedinţie a reprezentat o culme la care a reuşit să ajungă, în ciuda opoziţiei unora din partid (Ion Iliescu şi apelativul atît de cunoscut sînt un foarte bun exemplu). De atunci a început o decădere continuă (cel puţin din punct de vedere politic) al acestui personaj de poveste dîmboviţeană, iar suspendarea de azi este doar o etapă în acest sens. A rămas preşedinte al senatului, dar nu ştiu încă cît timp (pot spune doar că nu va mai fi mult aşa ceva), mă gîndesc că a pierdut stima multora… dar nu pot spune că este în întregime nevinovat de toate aceste evenimente. Poate că la alegerile prezidenţiale nu a avut prea mult control asupra numărătorii voturilor (cel puţin nu cît şi-a dorit), poate că nu a reuşit să-i convingă pe colegii de partid şi pe alegătorii de prin ţară (sau de aiurea, din lume, pe unde au ajuns românii noştri) să-l voteze, însă cu siguranţă este în întregime vinovat de reacţiile de după alegeri şi de scandalul cu flacăra violet. Este vinovat şi de problemele pe care le-a creat prin partid… mă gîndesc că nu ar fi fost suspendat dacă nu s-ar fi legat de anumiţi colegi făcînd publice anumite chestii legate de alegeri.

Decăderea lui Mircea Geoană îmi aduce aminte de o vorbă românească foarte valabilă: fiecare pasăre pe limba ei piere. Nu ştiu ce „limbă” are prostănacul şi nici nu-mi doresc să aflu, dar din ce am auzit (şi e mai mult decît am nevoie să ştiu) mă întreb cum a ajuns să fie un prezidenţiabil. Oare chiar atît de prost stăm cînd vine vorba de politicieni? (apropo, asta a fost o întrebare RETORICĂ )

 

Articol preluat de aici.

Magazinul fiscului

Posted: 13 Decembrie 2010 by eoradea in diverse
Etichete:, , , , ,

Prin Bucureşti s-a deschis zilele astea un magazin al fiscului cu mărfuri confiscate de la garda financiară, vamă şi poliţie. Din ce-am auzit este un adevărat magazin de chilipiruri cu produse foarte ieftine şi fără adaos comercial. Nu ştiu cît de justificate au fost confiscările respective, dar cred că vînzarea produselor este unul dintre cele mai bune lucruri făcute în ultimul timp. Considerînd scumpirile aduse desori la absurd în această perioadă în cel mai neaoş stil românesc, cu acea mentalitate a omului născut sărac, ca de fiecare dată la sărbătorile mai importante, nişte produse foarte ieftine reprezintă o lovitură adusă mentalităţii românului de azi. De ce să vinzi mult şi ieftin atunci cînd poţi vinde puţin sau foarte puţin (atunci cînd vinzi) dar al naibii de scump? Ca în fiecare an, mulţi vînzători de pe la noi nu par capabili să treacă de instinctul de a face cît mai mulţi bani cît mai rapid.. un insinct aproape primordial aş putea spune care nu este întotdeauna cea mai bună soluţie. Poate fi doar o soluţie temporară şi nu una care să susţină o afacere de lungă durată, dar ţinînd cont că românii trec dintr-o criză în alta (sau chiar în altele) şi au cam uitat cum e să nu fie crizaţi, este de înţeles (dar nu şi de acceptat) acest lucru.

Singura problemă este cantitatea limitată a acestor produse foarte ieftine, precum cele vîndute de fisc, ceea ce duce doar la un efect local în spaţiu şi timp. Dar, din punctul meu de vedere, are potenţialul de a se transforma într-o modă, mai ales că tot mai mulţi vor avea tendinţa de a evita plata birurilor şi taxelor impuse de stat şi vor încerca să ocolească mecanismele legale de vînzare a produselor. Este inevitabil ca măcar o parte să fie prinşi, doar trăim într-o junglă urbană, nu? Singura mea nelămurire este cine va avea de cîştigat de pe urma acestei stări de fapt… dar este o nelămurire care stă să se elimine singură.