Arhivă pentru Octombrie, 2010

Spuneţi cinstit: cîţi dintre voi mai folosesc programe fără licenţă? La un moment dat folosirea de programe fără să dai un ban pe ele era o modă prin România, iar statisticile erau înfiorătoare pentru dezvoltatorii de programe de calculator (adică software pe englezeşte). Nu mai ţin minte statisticile, dar sînt sigur că se pot găsi cu uşurinţă. Mi-e lene să le caut la ora asta, dar ele vă vor spune că majoritatea românilor nu dădeau nici un ban pe progamele folosite, deşi ar fi trebuit. Mă gîndesc că se poate aplica la asta aceeaşi vorbă care se spune(a) despre sexul oral: că există doar oameni care îl fac şi oameni care nu recunosc că îl fac.

În numai cîţiva ani procentele s-au mai schimbat, dar există în continuare destui care mai practică aşa ceva… fie că este vorba de un program sau altul care este prea scump pentru buzunarul lor, fie că este vorba de majoritatea programelor folosite, începînd cu sistemul de operare (în cazul în care este vorba de vreunul care trebuie plătit). Nu pot spune cu siguranţă dacă a fost vorba de educaţie, folosirea programelor cu distribuţie gratuită (gen Linux pentru sistemele de operare şi Open Office, de exemplu, pentru software de birou) sau de frică (de frica amenzilor, fie aşa sporadice şi prea puţin puţin făcute publice), dar schimbarea a fost remarcată. Între noi fie vorba, sîntem încă foarte departe de a elimina moda folosirii programelor fără licenţă (mă refer doar la acelea pentru care trebuie să plăteşti aşa ceva), dar asta e altă poveste.

Am deschis acest subiect pentru că cineva a început să mă bîzîie aseară să îi fac rost de un cod pentru unul dintre programele pe care le foloseşte. Îşi instalase o versiune mai nouă şi nu avea codul de deblocare, urma ca versiunea de test a programului să îi expire în cîteva zile şi vroia să-l folosească mai departe fără să plătească. A trebuit să-l refuz pînă la urmă, dacă tot vrea aşa ceva mai bine să se descurce singur.

De-a lungul timpului am fost în ambele tabere. Cum spuneam: există doar români care au folosit la un moment sau altul din trecut programe fără licenţă şi români care nu recunosc acest lucru. Dar am ajuns să fac programe pentru clienţi şi nu mi-ar place deloc să fiu în poziţia celor care se văd obligaţi să apeleze la lege ca să-şi vadă recunoscută munca. Pentru că pînă la urmă la asta se reduce totul: la bani (probabil că mai sînt o mulţime de oameni care nu-şi permit să dea bani pe toate programele de care au nevoie) şi la respectul muncii altuia.

 

 

Articol preluat de aici.

Anunțuri

Incidentul cu Adrian Mutu şi chelnerul bătut din Italia are deja o tentă hilară, cel puţin din punctul meu de vedere. Acum Mutu are de plătit 100.000 de euroi ca să scape de acuzaţii (sau cel puţin o parte dintre ele) dacă ar fi să mă iau după ce am auzit. O adevărată vacă de muls, aşa cum mă aşteptam să fie. Primele două lucruri la se putea gîndi cineva cînd vine vorba de incidentele lui Mutu sînt banii şi (eliminarea din) jocul de fotbal. Pe lîngă talentul de care Adrian Mutu a dat dovadă, a mai excelat în probleme care au dus la cheluieli nejustificate a unor sume imense de bani (inclusiv sume de care nu a dispus încă) şi la eliminări de pe teren pentru perioade destul de lungi.

Ceea ce mă amuză sînt părerile foarte diverse cînd vine vorba de Adrian Mutu. Fiecare pare să ştie cîte ceva despre fotbalist, şi par ferm decişi că ce ştiu ei este corect, este adevărat. Unii îi iau apărarea, alţii îl atacă, o a treia tabără îl dă naibii de om prost, săturaţi de faima de scandalagiu. Singurul motiv pentru care a rămas în atenţia mass-mediei este tocmai această reputaţie… se ştie demult că presei îi plac scandalurile, cu cît sînt mai mari şi mai grase cu atît mai bine. Cînd Adrian Mutu nu va mai juca fotbal şi se va cuminţi (fac presupunerea că mai devreme sau mai tîrziu se va găsi cineva care să-l potolească, cu forţa sau cu vorba bună) o să redevină în ochii mass-mediei ce a fost întotdeauna: un om de nimic.

Articol preluat de aici.

Inca o motiune de cenzura

Posted: 29 Octombrie 2010 by eoradea in politic

Nu prea-mi vine să cred că avem nişte politicieni suficient de netoţi încît să încerce o a doua moţiune de cenzură într-o singură sesiune parlamentară… dar au dovedit deja că regulile nu mai contează în circul lor politic şi, mai ales, au dovedit din plin că-s pur şi simplu tîmpiţi, nu doar netoţi.

Oricum, vom vedea dacă va fi o a doua moţiune de cenzură la guvern în ce-a mai rămas din anul ăsta. Eu consider această informaţie ca fiind un zvon. Totuşi, la ce „surprize” (ne)plăcute, mai ales neplăcute, ne pregătesc politicienii mă aştept la orice din partea lor. Chiar şi la un jaf pe faţă… din nou, mult mai amplu şi mai tupeist decît cele de pînă acum.

Articol preluat de aici.

Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu.

Posted: 29 Octombrie 2010 by eoradea in filme
Etichete:, , ,

La aproape 21 de ani după ce l-au omorît, românii au făcut un film despre biografia lui Nicolae Ceauşescu, conducătorul lor mult iubit. Evident, nu este vorba de aceeaşi români, dar e vorba de reprezentanţii aceluiaşi popor.

Dincolo de subiectul istoric pe care îl reprezintă, 21 de ani este prea puţin pentru a dispărea toate urmele emoţionale (bune sau rele) a perioadei pe care comunismul a reprezentat-o în istoria României. Mai există o mulţime de nostalgici şi o altă mulţime de traumatizaţi care urăsc acea perioadă a vieţii lor. Nu este încă prea tîrziu pentru o biografie a dictatorului (aşa cum este de multe ori numit), mai ales că o parte a colaboratorilor acestuia (mai mult sau mai puţin direcţi) au încă poziţii de decizie în legătură cu prezentul şi viitorul ţării.

Filmul se numeşte „Autobiografia lui Nicoale Ceauşescu”, a fost regizat de Andrei Ujică, a fost lansat oficial ieri seară. La difuzare au fost invitaţi preşedinţi mai vechi sau mai noi, mai actuali şi mai perimaţi, dar şi alte personaje de poveste ale circului politic românesc şi din industria filmului. Din ce-am citit pe reţea, filmul a fost conceput ca un eseu, fără comentarii de vreun fel, din peste 1000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română şi acoperă 25 de ani din viaţa lui.

 

Articol preluat de aici.

Guvernul lui Emil Boc şi-a asumat azi legea educaţiei. Nu ştiu detaliile ei, ştiu doar că istoria şi geografia ar trebui să fie în limba minorităţilor şi că dintr-o metodologie bazată pe acumularea de cunoştinţe ar trebui să se treacă la o metodologie bazată pe capacităţi, dar nu mă aştept să fie ceva bun. Pur şi simplu o lege bună nu se încadrează în cadrul legal pe care l-au tot creat politicienii de acum în ultimii ani. Moţiunea de cenzură a fost programată pentru ieri tocmai pentru a-i împiedica pe cei de la „putere” să-şi asume legea, dar nu a reuşit.

Dincolo de vorbăraia politică şi declaraţiile fanfaronilor ăia (la astea-s buni, dar numai atît), educaţia s-a dus din ce în ce mai mult la naiba în praznic în ultimii ani. Avem tot mai mulţi români care nu ştiu să conjuge ca lumea un verb şi nu-s în stare să se exprim e corect, sau chiar mai rău: au ajuns prin televiziuni şi pe la radio. Iar folosirea limbii române este un lucru de bază, nu? Despre restul materiilor din şcoală nici nu am de gînd să pomenesc. Nu ştiu cîţi dintre români mai ştiu să se orienteze prin ţară nici măcar cu o hartă în mînă sau care să cunoască formele de relief pe care le avem răspîndite pe aceste meleaguri… iar acum se doreşte ca unii dintre cetăţenii români să le înveţe într-o altă limbă decît cea naţională. Chiar, cîţi dintre voi ştiu unde se găseşte Nagyvarad? Sau oricare alt oraş aruncat aiurea pe hartă prin România.

Şi nu pot fi de acord cu o asemenea atitudine cînd vine vorba de educaţie. Avem nevoie de calitate, chiar şi în detrimentul cantităţii.

După asumarea legii, acum cîteva minute, Emil Boc tocmai l-a atacat pe Victor Ponta pe baza declaraţiilor acestuia de aseară pe marginea moţiunii de cenzură de ieri (e vorba despre politicienii „ticăloşi” care au promis, au primit ce au cerut şi n-au mai făcut nimic din ce au promis – votarea moţiunii). Că are dreptate este un lucru adevărat, dar nu are nici o legătură cu legea educaţiei. Că s-a declarat şocat de existenţa mitei politice şi a cumpărării de voturi este doar o vorbăraie fără sens… doar este vorba despre o manevră curentă pentru politicienii români. TOTUL este de vînzare la ei, mai ales voturile şi influenţa politică.

Pe lîngă calitatea de care pomeneam mai devreme, avem nevoie de verticalitate, cinste şi de mai multă curăţenie în ţara asta împuţită de gunoiul politic.

 

Articol preluat de aici.

Oricît de mult dispreţuiesc circul politic românesc, ziua de azi a fost un prilej de amuzament… pe lîngă plictiseala obişnuită cînd vine vorba de discursuri sforăitoare. Nu mă înţelegeţi greşit: am fost prea ocupat ca să mă plictisesc, ca de obicei, dar am tras un pic cu urechea la discursurile politice de azi. Nu prea mult, aş fi adormit instantaneu şi pe perioadă nedeterminată dacă aş fi ascultat mai mult de cîteva minute… Chiar şi aşa pot spune cu siguranţă că politicienii s-au întrecut în discursuri cît mai sforăitoare, umflîndu-se în pene şi lăudîndu-se cu rezultatele actuale, fie şi aşa jalnice cum probabil ştiţi deja cu toţii.

Ce m-a amuzat totuşi la culme a fost faptul că mulţi s-au bucurat aseară numărînd voturile care le-au rămas ca moţiunea să treacă… mai aveau nevoie doar de 2-3 (conform promisiunilor). După un atac furibund dus pe toate canalele posibile la adresa preşedintelui şi a guvernului, după ce i-au înfierat şi i-au demonizat (pe bună dreptate, de altfel), aseară se părea că moţiunea avea şanse destul de mari de succes. Iar astăzi… ca moţiunea de cenzură să treacă avea nevoie de 236 de voturi… a obţinut 218 şi o vot nu (anulat).

Un Victor Ponta cam ofuscat (ce naiba, doar tocmai i s-au înnecat corăbiile ) se plîngea mai devreme pe televiziunea mogulului Voiculescu (adică Antena 3) că o mulţime de „ticăloşi” au promis că votează în favoarea moţiunii, au luat ce li s-a oferit dar au votat împotrivă. Nu pot să nu zîmbesc şi să nu mă amuz de starea lui de spirit pentru că îl consider la fel de ticălos ca şi cei de care s-a plîns. Ziua de azi nu a reprezentat decît un pas, un rezultat al uneia dintre luptele duse în războiul între canaliile politice româneşti. O tabără a cîştigat, alta a pierdut. S-au făcut promisiuni, s-au dat „atenţii”, s-au lasat acuzaţii şi s-au aruncat cu injurii în toate părţile, s-a spus minciuni peste minciuni şi s-au făcut promisiuni cu nemiluita… circul politic românesc a atins un maxim în ultimele zile urmînd să aibă un recul pînă ce taberele se vor reaşeza pe noile poziţii de echilibru.

Pe de altă parte, Bucureştiul a fost parţial blocat şi îşi merită blocajul. Protestele în cîteva puncte cheie au dus la devierea circulaţiei. Marii pierzători ai zilei, oamenii obişnuiţi, au preferat să stea în stradă şi să protesteze în timp ce circarii se băteau pe moţiune în parlament. Au ieşit în stradă de foame, din disperare, şi nu au făcut absolut nimic. Vă miră? Pe mine nu, deloc. Protestul nu ajută cu nimic dacă nu este însoţit de o acţiune fermă, precisă şi sigură. Iar ce au făcut oamenii ăia în stradă nu a fost aşa ceva… nu are nici o valoare. Doar au sporit cantitatea de înregistrări video a Eşecului.

Articol preluat de aici.

De la cărţile copilărie am sărit direct la cărţile care explorează continentul morţilor. Zilerl acestea am început să recitesc cartea lui Bernard Weber despre acest subiect la destul de mulţi ani de cînd am citit-o ultima oară.

Thanatos înseamnă moarte, nautes înseamnă navigator. Combinaţia lor a dus la apariţia unui cuvînt nou: thanatonaut, explorator al morţii. Totul a început de la fascinaţia oamenilor la adresa tărîmului de dincolo de moarte, o fascinaţie la fel de veche ca oamenii.

Fiecare dintre personajele cărţii are motivele sale de a trece dincolo de ultimele bariere ale cunoaşterii umane din anii 2060, iar fondurile alocate de preşedinteţe Franţei (autorul este francez) după atentatul asupra lui şi experienţa extracorporală pe care a trăit-o le-a oferit prilejul de a începe primele teste pe oameni. Primele teste n-au avut succesul dorit, dar pînă la finalul cărţii thanatonautica a ajuns o adevărată industrie, organizîndu-se călătorii pe continentul morilor.

Cum încă nu am ajuns la finalul cărţii nu vă mai spun nimic despre ea… va trebui să faceţi rost de ea (nu ştiu în ce măsură se găseşte acum, eu citesc ediţia din 1994). Dincolo de imaginaţia autorului, cartea este pigmentată cu elemente de medicină şi de mitologie din mai multe culturi umane de-a lungul timpului.

Articol preluat de aici.